Un pastrav care mi-a schimbat viata

Autor: Ozana Rotar

Ne-am asezat la masa si am vrut sa iau pestele din tava. Era frumos, avea niste picaturi maro pe spate care se asortau cu morcovii de iti era mai mare dragul sa il admiri, un exemplar perfect si delicios.
Doar ca in loc sa stea cuminte sa il mananc, s-a uitat la mine. M-a pironit cu o privire lipsita de viata, cu ochii lui bulbucati si albi, care acum nu se mai potriveau in orbite, si care inainte fusesera stralucitori ca o oglinda si blanzi ca un sacrificiu. Si ca intr-o transa, lumea a disparut si tot ce a ramas au fost niste ochi nemiscati, laptosi si orbi… dar nu morti.


Intr-o privire care a durat cat o secunda mi-au spus tot ce nu am vrut sa aud pana atunci.Tot ce a strigat fara gura ceafa suculenta de porc la gratar, cand ma apropiam sa o intorc pe cealalta parte.Tot ce a tanguit fara cioc puiul auriu, proaspat rumenit la cuptor.Toate rugaciunile neascultate ale mamei caruia ii era smuls vitelul sa traiasca in frig si intuneric, fara un cantec de noapte buna, pana va fi macelarit si transformat intr-o opera de arta culinara. Toate lacrimile amestecate cu sange care nici macar nu au fost planse ale unui peste neimportant care s-a transformat intr-un pastrav frumos, cu niste picaturi maro pe spate care se asortau cu morcovii de iti era mai mare dragul sa il admiri, un exemplar perfect si delicios…


Bucataria era ticsita de fantome. Intr-o gramada de oase, creaturi diforme si incomplete se inghesuiau si cautau. Pastravul orb si-a gasit in sfarsit aripioarele, dar in loc sa inoate si-a luat zborul spre mine ca o sageata.


A fost un asalt nesimtit indreptat asupra sufletului meu, care i-a distrus armura construita cu grija o viata intreaga. Si pentru prima data fara armura, lovitura a durut.
A durut. Mi s-au inmuiat genunchii. Mi s-a taiat respiratia. Mi-au dat lacrimile.


Inca ma mai doare. Ma doare cand ii mangai cu mana tremuranda, incercand sa ii conving sa mearga dupa lumina, dar inca nu si-au gasit picioarele. Ma doare cand le aud plansul, dar gramada de oase este tot mai mica, si cand fiecare va gasi ce cauta, voi zambi.


Dar cel mai mult ma doare ca nu sunt auziti.


Ascultati cu atentie, poate auziti ceva! Ei va vorbesc si voua.


Spiritele chinuite ale animalelor ucise va asteapta in bucatarie.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*