Povestea unui vegan – Gabriela Burcea

gabrielaburcea2

Cred ca drumul meu spre veganism a inceput odata cu mine. Am realizat cum ajung animalele in farfuria mea la tara: cred ca aveam 5-6 ani cand tata a luat in brate o rata imensa din curtea matusii, iar eu am simtit instantaneu ceva puternic si negativ. L-am intrebat ce face cu rata si m-a ignorat, ceea ce mi-a confirmat temerile. Nu puteam sa spun in cuvinte pentru ca habar nu aveam ca li se taie gatul sau ca sunt omorate sau din ce sunt facute animalele, dar stiam intuitiv ca acel capsor de cel mai frumos verde de pe planeta este viu si vrea si merita sa traiasca, iar ceva teribil urmeaza sa intre in conflict cu bunastarea acestei fiinte.

Tot ce am reusit sa repet la nesfarsit a fost: “Dar e asa frumoasa!… e asa frumoasa… e asa frumoasa…”. Am aflat ca un corp se poate zbate oribil pe batatura fara cap, am privit asta tacuta, inchisa, cu ura si nu am mancat nimic. Nu am cerut alte lamuriri, aveam parinti tip “Nu mai pune atatea intrebari”.

M-au dezgustat mereu, intr-o anumita masura, produsele alimentare animale: miere, carne, oua, lactate (inclusiv frisca si inghetata) pentru ca oricat incercam sa urmez curentul dictat de societate, ceva din mine stia adevarul. Sunt dezgustatoare daca te gandesti de unde provin si ce sunt: laptele este secretia mamara a unui animal pentru a-si hrani puiul nou-nascut, ouale sunt ovule dezvoltate eliminate prin fundul/ vaginul pasarilor, mierea este saliva de albine amestecata cu polenul florilor, carnea este o bucata putrezita intr-un grad sau altul dintr-un animal ucis. Cand vedeam vasele de sange din bucata de pui numai foame nu imi era, de oua moi si lapte crud nici nu mai vorbesc. Totusi, modificate in fel si chip de om, am continuat pentru o vreme sa imi otravesc corpul, sufletul, mintea si viata cu cadavre si secretii animale.

Pe la 18 ani nu mi-am mai putut lua gandul de la absurditatea de a consuma animale, insa abia daca intalnisem de 2 ori cuvantul “vegetarian”. Ma intrebam daca este posibil sa traiesc fara sa mananc carne, daca as fi sanatoasa in continuare, daca m-ar omori mama. Toate s-au petrecut in capul meu, in introspectie, nu am vorbit cu nimeni despre ce ma macina zilnic. Am decis ca trebuie sa existe viata fara sa ucizi animale daca eu simt atat de puternic ca asa este firesc, corect, normal, moral, etic, autentic. Si nu mi-a mai pasat ce cred sau cum reactioneaza ceilalti sau daca sunt prima care indrazneste sa fie altfel, mi-era de ajuns ca eram cine imi doream de o viata intreaga.

M-am simtit pentru prima data in viata mea LIBERA. In mod surprinzator, mama de care imi era teama, a reactionat contrar asteptarilor si mi-a gatit vegetarian de atunci fara alte comentarii. Nu mancam oua, maioneza, nu mai cumparam haine si incaltari din piele si le regretam pe cele pe care le aveam deja desi nu intalnisem conceptul de veganism. Eram capabila sa gandesc si sa simt singura, insa nu si referitor la lactate. Inca le consumam si cand eram intrebata de ce mananc branza, dar nu si oua, le spuneam sincer ceea ce credeam si este total fals: credeam ca mancand oua omor pe cineva (puii nenascuti), iar consumul de lactate nu raneste viteii. In realitate, ouale pe care le mancam sunt de obicei nefertilizate, gainile sufera enorm, iar viteii sunt practic ucisi pentru ca noi sa bem laptele destinat lor.

Dupa 6 ani de vegetarianism, am inteles violenta din spatele laptelui vazand un poster vegan pe internet, fara nici un cuvant, doar o ilustratie cu un pahar in care cineva turna un lichid rosu dintr-o cutie de lapte. A fost suficient sa incep documentarea (intre timp explodasera informatiile in media) si sa imi doresc veganismul. Ironic este ca mi-am facut din nou acelasi probleme, ce o sa spuna cei dragi si ca am simtit inca o data frumusetea libertatii.

Sunt vegana de aproape 2 ani si va garantez ca este adevarat ce se spune: singurul lucru pe care il vei regreta este ca nu ai devenit vegan mai devreme!

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*