Povestea unui vegan – Andrew Begg

307432_10152117441736564_1809810718_n

Intr-o zi, pe cand eram in tren cu tatal meu, m-am intors catre el si i-am spus: “Uita-te la acel fuzzy-wuzzy (terchea-berchea)”, aratand catre un om negru care statea in apropiere. Tatal meu parea ranit. Vizibil palid, s-a intors catre fereastra, fixandu-si privirea catre orasul gri care se derula in mersul trenului, inainte de a-si contempla pantofii pentru tot restul calatoriei, in tacere. Cand trenul sosi in statia noastra, am coborat si cand avu ocazia ma trase deoparte, aplecandu-se pe vine la nivelul privirii mele, aratand cu degetul catre mine, spunand : “ Sa nu mai spui niciodata, niciodata, niciodata asa ceva despre cineva. Trateaza oamenii in acelasi mod indiferent de culoare. Ai inteles?” Aveam 5 ani si nu-l mai vazusem pe tatal meu niciodata atat de solemn, de serios.

Preluasem acea expresie de la scoala, neavand idee pe atunci ce semnifica, invatand acea lectie despre morala la o varsta atat de frageda, mi s-a parut logic sa aplic acelasi principiu si altor forme universal egale de discriminare cum ar fi sexismul si varsta. In timp am inceput sa consider persoanele non-umane avand drepturi egale si, in aceasta privinta, gandesc la fel ca si alti vegani – cu totii am fi putut fii mai buni, mai devreme.

Momentul de iluminare catre veganism a venit atunci cand am vazut, intr-o ferma de oua, sute de puisori masculi in varsta de o zi, aruncati de vii intr-un malaxor, pentru a fi transformati in ingrasamant. Am luat foc. Scena la care am asistat a fost fara indoiala teribila iar in urmatoarele ore am inceput sa realizez rolul activ pe care il jucam in subjugarea animalelor. In acea noapte n-am putut inchide ochii intrebandu-ma cum am putut fii atat de ignorant deoarece ceea ce tocmai vazusem era o prejudecata si forma de discriminare la cel mai inalt grad. Am realizat, de asemenea, si faptul ca si comportamentul meu avea nevoie de o revizie completa.

In ziua care a urmat am aruncat din frigider toate produsele de origine animala; produsele din piele de animale pe care le purtasem sau folosit ca accesorii ( incaltaminte, jachete, curele de ceas, portofele, valize, cosmetice si alte bunuri) au urmat foarte curand. Cu cat citeam si studiam mai mult, cu atat realizam cat de mult noi exploatam animalele. Am devenit un cititor inrait al etichetelor de pe produse, revizuind totul si astfel diminuand la minim contributia mea la suferinta animalelor.

Animalele non-umane sunt atat de asemanatoare cu noi incat este cu certitudine evident ca ar trebui sa li se acorde un respect similar. Si lor le place confortul, siguranta, relatiile si iubirea familiilor lor, tovarasia prietenilor lor, le place siguranta si adapostul de capriciile vremii, le place caldura si linistea, aerul curat si sanatatea, sa aiba mancare si apa indestulator, asa cum si noua ne plac toate acestea. Nu le place sa fie prinse, inrobite si exploatate, nu le place teama, frica, durerea si violenta, asa cum nici nou nu ne plac. Pe scurt, si ele sunt fiinte simtitoare, la fel ca si noi – ceea ce la face persoane, ca si noi, persoane non-umane – si   merita respect si considerare indiferent daca au doua sau patru picioare, daca inoata sau zboara sau se tarasc, in acelasi mod in care si oamenii ar trebui respectati indiferent de culoarea pielii, sex, varsta si orientare sexuala.

Sa mananci o persoana – pentru ca exact asta facem, mancam persoane non-umane – cum si cand ne-a trecut prin minte ca asa ceva este permis? Animalele nu ne-au facut nimic rau si cu toate acestea cerintele noastre le provoaca suferinta, intarind ideea ca animalele sunt supuse la asa ceva numai datorita lacomiei si egoismului nostru.

Deci atunci cand cineva sugereaza ca oamenii sunt cumva superiori sau cand folosesc acele clichée: “Oh, dar noi suntem in varful lantului trofic” sau: “ Dar Dumnezeu a dorit ca noi sa mancam animale pentru ca asa sta scris in Biblie” sau: “ Stramosii nostrii mancau carne deci noi de ce n-am manca?!” sau: “ Este normal sa mananci carne” sau: “ Mananc doar pui si peste” sau: “ Mananc numai carne de la animale omorate intr-un mod uman” sau “Sunt doar animale” sau afirma ca plantele simt si ele durere la fel ca si animalele; nu arata decat cat de putin oamenii s-au gandit la modul cum trateaza animalele.

Cu totii suntem de acord ca sclavia este oribila dar numai prea putini dintre noi considera cele peste 50 de miliarde de animale (neluand in considerare pestii – daca ii includem si pe ei atunci putem vorbi de triliarde de animale) inrobite si omorate anual in agricultura moderna, sau sutele de milioane de animale care sunt inrobite si crescute pentru pielea lor, sau cele care-si petrec intreaga viata in gradini zoologice, delfinarii si circuri, toate numai pentru divertismentul oamenilor. Daca gandul ca inrobirea oamenilor este atat de respingator de ce acceptam aceasta pentru animale? Si nu numai ca acceptam dar suntem si de acord cu asta.

Un prieten mi-a marturisit ca se lupta cu aceste sentimente de vreo 10 ani dar in acest timp singurul pas pe care a reusit sa-l faca a fost sa devina “pesco-vegetarian” pentru un an – orice ar insemna pesco-vegetarian. Greseala pe care a savarsit-o, desigur, este greseala pe care multi oameni o fac – el vede veganismul din punctul lui de vedere mai degraba decat din cel al animalelor. Daca ar fi avut putina empatie si ar fi putut intelege proportiile suferintei pe care el o provoaca animalelor, ar fi devenit vegan imediat. Si acesta este valabil pentru fiecare.

Unii spun ca este dificil sa fii vegan dar nu este deloc asa – doar daca gasiti ca a respira este, de asemenea, dificil – pentru ca atat de natural imi pare mie. Am auzit de mii de ori toate scuzele, de ce cineva n-ar putea deveni vegan. Dar oricine poate deveni vegan, oricand. Nu incetez in a promova veganismul si drepturile animalelor tuturor celor care sunt dispusi sa asculte deoarece este important sa atragi oamenii in discutii de fiecare data cand se iveste ocazia. Nu cred ca are importanta unde traiesti – fie in Bucuresti sau Sidney, Alaska sau Los Angeles – daca crezi si simti ceva cu tarie, locatia geografica, accesul la mancare vegana sau restaurante vegane sau grupuri este irelevant. Daca doresti sa fii vegan, vei fii.

Cu siguranta am pierdut prieteni din cauza ca sunt vegan iar cei din cercul meu, cei care sunt cel mai influentati si corupti de convenienta si traditii, se tin la distanta. Dar cei mai multi dintre prietenii mei sunt deschisi la minte, ma accepta si probabil vor deveni si ei vegani la un moment dat. Cativa au devenit deja. Ce e trecut, e trecut, e istorie, viitorul este mult mai important. Daca avem de gand sa construim aceasta miscare atunci trebuie sa ne uitam inainte. Nu este niciodata prea tarziu sa devii vegan!

 

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*